Astăzi simt nevoia să-mi aștern gândurile pe hârtie, să le dau voie să respire în liniștea apartamentului meu din Salonic. M-am măritat la 25 de ani cu Dimitris. După un an, s-a născut fiica noastră, Elena. În primii ani, totul părea firesc și liniștit între noi. Dar la scurt timp după, Dimitris a început să mă numească τεμπέλα leneșă. Parcă tot ce făceam nu conta. Mă aflam în concediu de maternitate, dar el spunea că nu fac mare lucru acasă. Chiar și când am început serviciul, salariul meu mic era un motiv de ironie din partea lui, deși nu câștigam mult mai puțin decât el.
Și aici în Grecia, se spune că după nuntă, numai influența soacrei contează pentru fiu. Poate trebuia să-mi dau seama din prima că nu totul e roz. Dar am fost naivă și nu am vrut să văd sau să aud adevărul.
Mama lui Dimitris era modelul suprem pentru el. Lucrătoare, făcea și contabilitate, și grădinarit, avea grijă de doi copii o adevărată eroină în ochii lui. Iar eu? Eu făceam ture lungi și nu apucam să văd nici răsăritul, nici apusul.
Simțeam în fiecare zi presiunea de a fi ca soacra mea, Maria. O ajutam la curățenie, mergeam în grădină, făceam ordine la fiecare sărbătoare, ca la greci acasă. Când Elena a început școala, îi făceam lecțiile, mereu cu grijă în suflet dar grijile doar creșteau. La serviciu, mereu agitație, salariul mic abia mergeam înainte. Am făcut ore suplimentare, am acceptat și umilințe. Încă depindeam financiar de Dimitris. Lui îi plăcea să mă înțepe, iar eu mă prefăceam că nu aud. Nu voiam să fiu divorțată, să-i iau Elenei figura tatălui.
Dar toată lumea știe: cât îi dai omului voie să facă, atât te apasă. Am încercat să-i explic lui Dimitris că eram epuizată după muncă, nu puteam merge pe pilot automat zi de zi. El mi-a răspuns sec, că dacă așa stau lucrurile, va aduce și el acasă doar suma pe care o aduc eu, restul va strânge pentru el. Cică așa este corect. În acel moment, relația noastră aproape se destrămase. A urmat prăpastia.
Mi-am dat seama că nu mai pot continua așa. Eram sătulă de predici, de comparațiile lui cu mama lui, de neîncetatele discuții morale. Ultima picătură a fost când mi-a spus că, dacă nu vreau o slujbă serioasă, se mută la mama lui. Mi-am agățat speranța de acea idee. A durat totuși trei ani să îmi adun curajul să îl trimit la doamna Maria. Apoi, printr-o prietenă bună, am găsit un alt loc de muncă bine plătit, în euro, aici în Grecia. Nu pot să descriu prin ce am trecut în acei ani, sufletul meu a cunoscut greutatea nopților fără somn. Am divorțat! A urmat împărțeala proprietății, am schimbat apartamentul ca la monopoly. Certuri, discuții, avocați.
Azi, însă, respir liniște. Trăiesc cu Elena avem pace și fericire fără Dimitris.
Mi-am cumpărat propriul apartament, am slujba la care țin. Poate nu este cel mai strălucit vis, dar am tot ce îmi trebuie. Familia încă insistă să mă combine cu cineva, Τι θα πει ο κόσμος; ce va zice lumea, spun mereu. Unii mă privesc ca pe o divorțată nefericită, de parcă doar un nou bărbat mi-ar aduce zâmbetul. Dar eu știu, din adâncul sufletului, că nu asta îmi doresc. Am avut deja un bărbat… Poate că ar trebui să port o plăcuță pe frunte: Νέα, όμορφη, αδιάφορη για ραντεβού. Είμαι ευτυχισμένη με την κόρη μου. Sunt mulțumită cu Elena nu vreau să stric totul cu o altă căsătorie. Și Dimitris? E fericit acum cu mama lui, la casa lor. N-are rost să mă mai uit înapoi.
