În timp ce mamele își umplu grupurile de WhatsApp cu întrebări despre ce trebuie să pună în trusa de prim ajutor și dacă li se va permite să urce căruciorul în cabină, alți călători își pregătesc bagajele, îngrijorați de experiența lor cu zborurile. În zilele noastre, regulile s-au schimbat. Dacă odinioară cineva încerca să le reamintească nemulțumiților că trebuie să-i iubești pe copii, astăzi companiile aeriene ajung să fie rugate să creeze secțiuni speciale în avion, tocmai ca să nu fie deranjați unii de prezența celorlalți. Când am ajuns aici?
Καλό ταξίδι να έχετε!
Când a devenit la modă să nu te izolezi de lume după ce faci un copil? Acum, părinții continuă să lucreze, să aibă ieșiri cu prietenii, să meargă la concerte și să călătorească, indiferent de vârsta copilului. Mamele noastre, precum Eleni sau Maria, nu au dus o viață atât de activă și nu aveau acest mod de gândire. Îmi este greu să-mi imaginez o mamă cu un bebeluș în brațe, la o tavernă din Plaka, prin anii 70. Sau chiar mai târziu. Atunci, probabil, ar fi părut ceva neobișnuit, iar pentru ele fericirea era simplă și modestă.
Oricât de mult am încerca să ocolim adevărul, călătoria la drum lung cu un copil este stresantă atât pentru copil, cât și pentru părinți. Pentru a oferi confort tuturor trebuie să te implici. Mulți însă nu o fac. De îndată ce pleacă în concediu, se relaxează atât de tare încât își lasă copiii să se descurce cum pot, iar ceilalți pasageri sunt nevoiți să suporte consecințele.
Fiecare își dorește liniște și confort în timpul zborului. Rareori vrea cineva să suporte două ore de agitație și zgomot, mai ales după ce a plătit atâția euro pe bilet. Călătorii se plâng adesea de spațiul mic dintre scaune doar ca să-și poată întinde picioarele în liniște. Dar ce mai contează spațiul, când în spate un băiețel de cinci ani a descoperit cât de distractiv e să împingă scaunul înainte și înapoi? Din câte țin minte, nu am văzut niciodată pe cineva făcând glume cu un copil în timp ce acesta deranja jumătate de avion.
Grădinița care aproape că dispare.
Mi-am dorit să fiu politicoasă într-o ocazie. Când o femeie tânără, probabil pe nume Nikoleta, s-a așezat lângă mine cu un bebeluș ce nu avea încă un an, am oftat. Curând, însă, am realizat că pe locurile din față stăteau și ceilalți copii ai familiei împrăștiați în toată zona, întinzându-și lucrurile peste tot, vorbind tare, împărțind biberoane și suzete de la un scaun la altul. Aproape că mă simțeam parte din familie, fără să fiu întrebată. Sincer, a fost neplăcut. M-au rugat să țin unul, apoi altul dintre lucrurile lor, fără măcar să spună parakaló, și am fost la un pas să fiu stropită cu apă clocotită dintr-un termos. Nu aveam unde să fug simțeam că singura soluție era să ies pe geam.
Altădată, într-un tren spre Thessaloniki, am văzut o mamă poate o Anastasía încercând să-și țină fetița ocupată timp de 26 de ore. Femeia chiar încerca să nu deranjeze pe nimeni, dar fără rezultat: Kori mou, hai să mergem aici, Kori mou, hai să privim pe fereastră, Hai să desenăm împreună! și apoi 40 de minute de desene pe ton ridicat, danse de creioane colorate și tot felul de pisicuțe și cățeluși imaginați pe foi. Nici nu știam ce ar fi mai suportabil.
Cum să nu ajungi să crezi că, uneori, poate că ar trebui să stai acasă până cresc copiii? Dacă ai un copil atât de calm încât să coloreze în liniște trei ore și să adoarmă cu fruntea pe un ursuleț desenat, bravo. Dar există așa ceva?
Nici nu mai amintesc bebelușii care plâng la decolare, la aterizare, ba chiar tot zborul. Dacă odinioară era unu singur pe tot avionul, acum ai parte de trei sau cinci. Plus frații și surorile care râd și sar de-a lungul culoarului. Când ieși din cabină, te simți ca după o cursă de anduranță.
Să fie clar, nu sunt împotriva copiilor chiar am trecut prin vacanța cu un copil mic, dar, cinstit, a fost un test răbdare. Am început să călătoresc doar când copilul a fost suficient de mare să-i pot explica: Stefane, stai aici, nu atinge nimic! Înțelegea că trebuie să stea liniștit, fără să coloreze sau să alerge. Însă mulți părinți nu gândesc așa, ci oferă bagaje întregi de activități și alergătură, considerând că este esențial pentru dezvoltarea celui mic, și cam atât.
Poate că viața modernă ne-a adus cu toții puțin mai departe de simplitatea copilăriei părinților noștri. Dar adevărata lecție e alta: respectul reciproc face orice drum mai frumos. Fiecare are dreptul la călătorii, însă cu puțină grijă, lumea devine, pentru toți, un loc mai suportabil și, cine știe, poate chiar mai vesel.
