Andreas și Eleni sunt prieteni încă din grădiniță. Locuiesc în același bloc din Glyfada, așa că părinții lor au hotărât să-i înscrie la aceeași școală, chiar și în aceeași clasă. Au vorbit cu învățătoarea, doamna Papadopoulou, rugând-o să-i pună împreună în prima bancă. În clasa aceasta sunt o mulțime de copii, mai ales băieți greu de stăpânit, spusese mama Elenei, așa că Andreas poate să o apere pe Eleni dacă altcineva încearcă să-i facă ceva. Copiii au fost încântați să meargă împreună la școală, iar lecțiile nu le-au pus probleme.
Când au trecut în clasa a treia, mama Elenei, doamna Markou, a observat că fetița s-a schimbat. Era mereu speriată, nu voia să iasă din casă, nici să meargă la școală. Într-o zi i-a cerut cu lacrimi să o transfere la altă școală. Îngrijorată, a sunat-o pe mama lui Andreas. Nici acolo situația nu era mai bună.
Și Andreas îi ceruse mamei sale să îl mute la o altă școală. Într-o după-amiază, după ore, mama lui Andreas a remarcat vânătăi pe brațele băiatului. Seara, cele două mame au decis să meargă împreună la școală, să afle ce se petrece.
Doamna Papadopoulou a încercat să le liniștească: totul e în regulă la școală, poate copiii s-au certat pe afară. Dar atunci, o mulțime de elevi a năvălit în clasă, strigând și trăgând de hainele lui Andreas, iar mai în spate și de uniforma Elenei.
Mamele, tulburate, au încercat să-și apere copiii, însă haosul era mare, nimeni nu părea să le audă. Învățătoarea încerca și ea, disperată, să calmeze copiii. O fată a fugit în fugă la biroul directorului. Abia după ce a sosit directorul, lucrurile s-au potolit.
Mamele au fost categorice: nu vor lăsa lucrurile așa. Vor ca părinții celor care au rănit copiii să fie chemați la școală, sau vor apela la poliție și vor depune plângere. Directorul, domnul Papathanasiou, le-a promis că a doua zi îi va chema la școală pe toți părinții implicați.
Când au ieșit împreună cu directorul pe coridor, acesta le-a spus aproape în șoaptă: Sunt copiii unor oameni cu mulți bani, nu ascultă de nimeni, râd de profesori și îi domină pe ceilalți copii. Am mai chemat părinții, dar degeaba. Părinții lor nu sunt mai educați decât copiii.
A doua zi, în biroul directorului, atmosfera era apăsătoare. Părinții bătăușilor erau acolo deja, gălăgioși, refuzând să asculte orice explicație. S-au purtat tăios cu profesorii, sărind să-și apere copiii fără să îi intereseze adevărul. Doar directorul a reușit să îi calmeze pentru câteva clipe.
Nicio decizie nu s-a luat. Părinții obraznici au părăsit școala, spunând nervoși să nu fie deranjați cu lucruri mărunte. Directorul a oftat și le-a explicat mamelor: Ce să facem? Tații lor au sponsorizat reparațiile de la școală, nu pot fi excluși copiii așa ușor.
Acasă, copiii le-au povestit totul. Acești băieți îi agresează pe toți din clasă. Dacă vreun copil merge singur pe coridor, îl prind și îl lovesc. Pe Andreas și Eleni i-au bătut pentru că sunt mereu împreună, iar agresorilor nu le place asta.
Mamele au decis fără ezitare: și-au transferat copiii la altă școală din Atena. Curând, directorul a demisionat. Nu pot lucra cu astfel de copii și părinți. E imposibil, a spus el în ziua în care a predat cheia școlii.
Povestea aceasta a fost o umbră grea pentru toți, dar copiii, alături de mamele lor curajoase, au găsit un nou început.
