Nu mi-am imaginat niciodată că propriii mei veri și unchi mă vor obliga, indirect, să părăsesc casa părintească. În familia noastră, cei mai în vârstă considerau de la sine înțeles că trebuie să îi sprijin financiar pe toți. De mic am visat să devin προγραμματιστής, fiindcă tehnologia îmi stârnea mereu interesul. Am terminat liceul la Salonic, apoi am mers la universitate în Patras, unde am muncit din greu pentru visul meu. Toate nopțile nedormite au dat roade mi-am găsit o slujbă foarte bună ca programator într-o companie de renume și, încă de la început, am fost plătit satisfăcător, în euro.
Viața mea era liniștită și nu mă simțeam presat să mă însor, pentru că îmi plăcea libertatea. Totuși, mi-am ajutat mereu mama, Αικατερίνη, o femeie muncitoare care a făcut tot posibilul pentru mine. O luam în fiecare vară într-o excursie pe o insulă, să simtă și ea bucuria vacanței.
Toate astea s-au schimbat când fratele meu mai mic, Χρήστος, a început să mă sune tot mai des cerându-mi bani. Invoca mereu că este greu să găsească de lucru. Recunosc, la început am zis că e firesc să-l ajut, dar am sesizat destul de repede că începea să abuzeze de sprijinul meu. Mi-am făcut curaj și i-am spus deschis la o cafea că e timpul să-și ia viața în mâini, că trebuie să muncească și să devină independent, fiindcă nu e corect să se bazeze mereu pe alții.
N-am spus-o din egoism sau zgârcenie, ci din dorința sinceră de a-l vedea bărbat în toată firea. Spre surprinderea mea, după acea discuție, mama m-a sunat supărată. Mi-a aruncat vorbe grele, că sunt nerecunoscător și că am uitat de familie. Și câteva rude, veri și mătuși, au încetat să mai vorbească cu mine. Am simțit o rușine apăsătoare, care nu m-a lăsat să dorm nopți la rând. Așa am luat decizia să plec din țară, să-mi caut norocul în Germania.
Nu regret pasul, pentru că munca și perseverența m-au dus acolo unde voiam trăiesc azi cu o leafă bună, într-un cartier frumos din München. Oricât de departe aș fi însă, tot găsesc timp să sun acasă, să o ajut pe mama de fiecare dată când are nevoie.
Din toate cele trăite am învățat că uneori, ca să evoluezi, trebuie să te desprinzi chiar și de cei dragi. În Grecia spunem: «Ή στραβός είν ο γιαλός ή στραβά αρμενίζουμε» fie drumul e greu, fie nu știm să navigăm. Important e să-ți păstrezi sufletul curat și să nu uiți de cei ce te-au crescut.
