Pe dinafară, Eleni părea o femeie cu viața aranjată: mamă a trei copii, vorbea fluent mai multe limbi străine, lucra ca analist financiar într-o bancă din Atena, câștiga bine în euro, avea grijă de ea însăși și un gust impecabil pentru estetică. Soțul ei, Cristos, în schimb, stătea acasă de cinci ani, refuzând cu încăpățânare să caute un serviciu. După ce și-a adus pe lume copiii, Eleni s-a întors la muncă și, datorită salariului consistent, a avut posibilitatea să angajeze o doamnă din Andros care să aibă grijă de cei mici. Locuiau într-un apartament moștenit de la bunicii lui Cristos, undeva în Kifisia, iar ca să își diminueze povara datoriilor, Eleni accesase și un credit pentru un apartament cu două camere pe care îl închiriase.
Eleni, mereu plină de empatie, încerca să vadă partea bună a situației și îl sprijinea cu răbdare pe Cristos, sperând ca într-o bună zi să-și găsească motivația pentru o nouă carieră. Printr-o întâmplare, devenise apropiată de un cuplu Danae și Nikos cu care le era drag să petreacă sărbătorile împreună, bucurându-se de o prietenie sinceră și tihnită, ca între greci adevărați.
Anii au trecut cu bune și cu rele, până când nenorocirea a lovit: Nikos s-a îmbolnăvit grav. Eleni le-a fost alături, atât financiar, cât și sufletește, strângând rândurile așa cum făceau femeile din vechime, când una de-a lor trecea prin necaz. Totuși, soarta a decis altceva, iar Nikos s-a stins, lăsând-o pe Danae singură. Eleni nu a ezitat nici atunci, ajutând-o cu bani din puținul ei, ca să îi ușureze durerea și greutățile izgândite peste noapte.
La scurt timp după ce viața părea să revină la normal, Cristos a venit cu vești neplăcute. A mărturisit fără prea multă remușcare că și-a găsit pe altcineva și că va părăsi familia. Eleni s-a simțit ca lovită de un val rece, fără a putea pricepe schimbarea asta subită, și s-a mirat de alegerea bărbatului căruia îi dăruise anii și încrederea ei. Cu sufletul făcut țăndări, a bătut la ușa celei mai bune prietene Danae. Dar când a intrat, l-a zărit acolo chiar pe Cristos, iar toată povestea s-a limpezit ca cerul după furtună.
Descurajată, Eleni s-a retras obosită în apartament, unde a primit un telefon de la soacra ei. Ca orice soacră din vechile cartiere ateniene, femeia nu a ezitat s-o certe pe Eleni, căutând să-i găsească vina atât pentru plecarea lui Cristos, cât și pentru anii în care acesta nu a muncit. Cu vorba iute, a acuzat-o că și-a pus cariera înaintea familiei un reproș des întâlnit în casele grecești, unde tradiția încă e la loc de cinste.
Toate aceste cuvinte și poveri s-au așezat greu pe umerii lui Eleni, făcând-o să reflecte, cu un nod în gât, la toate deciziile vieții sale, întrebându-se dacă nu cumva rădăcina necazurilor sale stă chiar în inima ei. Așa trecea timpul și poveștile ca aceasta rămâneau vii în amintirile celor care au cunoscut-o.
