Irini se rătăcește într-un oraș de marmură, printre umbre albastre și miros de iasomie care plutește ca un abur dulce. De cinci ani îl visează pe Nikos, bărbatul cu ochi ca marea în august. Întregul cartier din Exarchia, și rudele gălăgioase din Salonic, șușotesc că a venit vremea să facă următorul pas să se ancoreze de el printr-o nuntă fastuoasă și sirtaki sub lampa portocalie.
Dar Irini rătăcește pe sub porticuri, simțind că inima ei nu tresare la sunetul numelui lui Nikos. Cu jumătate de an în urmă, Nikos a îngenuncheat sub un leandru și i-a oferit un inel de aur. Irini a zâmbit, dar a simțit un vânt neliniștit în suflet. Pe vremea aceea era așa răbdător! De la o vreme, însă, îi citește neliniștea în umezeala ochilor lui Nikos, ca o ploaie caldă de toamnă pe acropole.
Mama și tata îi bat la poartă: Irini, la 25 de ani, în Grecia deja ar fi trebuit să fii mireasă, să ai casa ta și masline pe pervaz. Dar inima ei este un labirint.
Adevărul? Irini îl poartă ca pe un ou spart sub bluza albă chiar și printre duminici leneșe cu Nikos, îl caută pe acel ceva care îi lipsește, la fel cum cauți un vers pierdut dintr-o melodie la bouzouki. De curând, a început să viseze la colegul ei, Thanos, cu voce joasă și mâini obosite de la tastat povestiri. Thanos, însă, e deja cu altcineva, și nici mintea, nici inima lui nu cunosc dorința pentru nuntă.
Incertitudinea lor îi unește într-un dans ciudat, deasupra covorului persan din birou. Irini se întreabă, privind tavanul cu stucaturi: poate că Thanos e omul pe care îl așteaptă de fapt?
Presiunea lui Nikos crește, ca o melodie veche ce devine din ce în ce mai tare. I-a spus: Ce zici, Irini? Să ne căsătorim la iarnă sau la toamnă? Gândește-te, viața trece ca briza pe mal. Irini, cu inima înghețată, a spus Iarnă dar noaptea, dintre pernele brodate, simte cum decizia îi apasă pieptul.
Într-un vis cu miros de portocale, îl părăsește pe Nikos și se adăpostește în bucătăria părinților, unde miroase a cafea și lămâie. Între timp, Thanos se căsătorește cu iubita lui, iar Irini simte cum interesul pentru el se fărâmițează ca un biscot tirnavut.
Acum Irini rătăcește pașii pe caldarâm, așteptând un semn oare singura dragoste, unică, există în lumea cu acoperișuri roșii? Se întreabă dacă, poate, nu știe cum arată o iubire liniștită și bună, sau dacă, pur și simplu, instinctul ei grecesc nu vrea să-i potrivească pașii cu cei ai lui Nikos.
Astfel, Irini pășește mai departe prin vis, cu sirtaki în inimă, așteptând să-și găsească perechea sub lumina blândă a Atenei dar nu e sigură că timpul îi va aduce acel răspuns.
Pe cine ar asculta Irini în acest oraș de miraj? Ce drum ar trebui să apuce, ca să nu piardă dorul și liniștea?
