Cu o zi înainte de concediu, soțul meu, Panagiotis, s-a uitat la mine cu un zâmbet larg și mi-a zis: Despoina, ce-ar fi să petrecem vara în casa de vacanță a părinților mei, la Vouliagmeni? Avem doi copii frumoși: Alexandros, de 9 ani școlar model, care visează la libertate toată vara, și Eleni, bebelușul de șapte luni, cu obraji ca niște piersici, care ar respira în sfârșit aer curat, departe de căldura nemiloasă din Atena. Panagiotis m-a asigurat solemn că părinții lui, Stavros și Katerina, ar fi în extaz să îi vadă pe nepoți și că știu ei ce înseamnă să ai copii mici vor închide ochii la orice și nici n-or să ceară cine știe ce de la noi.
Mi s-a părut un plan de nota zece! În plus, îmi imaginam deja cum o să stăm toți, la umbra leandrilor din grădină, cu pepenele pe masă și frappeurile reci în mână. Evident, viața mi-a arătat rapid cu degetul că am visat degeaba…
La 24 de ore după decizie, Panagiotis și socrul meu, Stavros, n-au mai avut nici răbdare, nici chef să stea la țară. S-au teleportat la Atena, la birou. Doar în weekend apăreau pe la casă, cu așteptările la ei: să găsească masa pusă, casa lustruită, copii spălați și, dacă se poate, ciorapii împăturiți. Pe timpul săptămânii rămâneam la vila din Vouliagmeni cu cei doi copii și soacra mea, Katerina.
Alexandros, băiat de oraș, reușea să răstoarne totul din casă în cinci minute. Frappe-ul lui mama, telefonul lui tata, lucrurile de la bucătărie toate pe podea! Iar micuța Eleni era tare drăguță, dar avea program serios de mâncat și dormit, așa că nici eu nu puteam dormi decent sau mânca fară stres, să nu cumva să-mi pierd laptele. Dacă vă închipuiați că știu ce-i aia relaxare la mare, vă spun sincer: mai mult stres ca în Atena nu credeam să existe.
Când e vorba de muncă, Katerina a zis din prima: Despoina, tu ocupă-te de casă și mâncare, eu de grădină și roșii. La copii am făcut cu schimbul fiecare supraveghea pe rând. Eu, după mesele nocturne cu Eleni, picam la somn pe la nouă seara. Soacra, femeie neobosită, muncea la fasole și ardei până noaptea târziu. În fiecare seară, după ce adormeam copiii, o întrebam politicos dacă are nevoie de ajutor. Mereu refuza cu un zâmbet tipic grecesc: Μην ανησυχείς, κορίτσι μου!
Eu, naivă, suportam în tăcere toate dramele casnice ale vieții la vila de vară, crezând că eu și Katerina suntem două suflete pe aceeași lungime de undă.
Realitatea mi-a dat un bouzouki peste cap. Weekendul următor, Panagiotis m-a prins la bucătărie, m-a luat deoparte și mi-a zis: Despoina, mama e cam necăjită. Zice că tot muncește la roșii și tu dormi tot timpul, de parcă ești turistă la Santorini. Mi-a citat chiar din biblia soacrelor grecești: Μια καλή νύφη πρέπει να ξυπνάει τουλάχιστον δύο ώρες înainte και să doarmă două ore după soacra ei!
Pe deasupra, i s-a părut suspect că nu aranjez paturile copiilor după siestă. A aflat Katerina și a decretat: Nu-i igienic, Despoina!
Adevărul e că nu sunt vreo gospodină legendară ca bunicile din Patras, dar nici să smulg buruieni doar ca să-i fac pe plac Katerinei nu cred că m-am născut. Să fim serioși Grecia e frumoasă oricum, dar parcă vara la vila de vacanță nu era fix ce speram.
